În vederea reducerii tăierilor ilegale de arbori din păduri, polițiștii au desfăşurat, anul trecut, activități specifice pentru prevenirea și combaterea acestora, cât și a faptelor ilegale asociate din circulația, depozitarea, prelucrarea primară și comercializarea materialului lemnos.
În perioada analizată, polițiștii au executat 37 de controale în fondul forestier, 100 de controale pe linia depozitării, prelucrării, sortării, comercializării materialelor lemnoase/produselor din lemn, 323 de controale pe linia legalităţii transportului materialelor lemnoase şi 42 de controale în urma altor acţiuni în domeniul silvic.
În perioada analizată, urmare a activităţilor desfăşurate în domeniul silvic, a fost confiscată fizic cantitatea totală de 551,76 de mc de material lemnos, fiind aplicate 50 de sancțiuni contravenționale conform Legii nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, cu modificările și completările ulterioare, în valoare de 127.500 de lei.
În ceea ce priveşte infracţionalitatea în domeniul silvic, a fost înregistrată o scădere cu 15 fapte, de la 314 fapte înregistrate în anul 2022, la 299 fapte în anul 2023.
Sursa: IPJ Olt





































