Acasă Local Actualitate Informații im...

Informații importante despre alocația de stat pentru copii

Sursa foto: b1.ro

Fiecare familie care are minim un copil primește lunar o sumă de bani din partea statului pentru fiecare copil pe care îl are în creștere. Alocațiile de stat au rolul de a oferi un sprijin financiar părinților pentru creșterea și îngrijirea copiilor.

Alocaţia are caracter universal şi este acordată copiilor în vârstă de până la 18 ani, precum şi tinerilor care au împlinit vârsta de 18 ani, dar care urmează cursurile învăţământului liceal sau profesional, până la terminarea acestora. De asemenea primesc alocații și tinerii cu handicap, care urmează o formă de învățământ preuniversitar, până la împlinirea vârstei de 26 de ani.

Alocațiile de stat pentru copii au crescut începând cu luna ianuarie a anului 2024 cu 13,8%. Astfel, pentru copiii cu vârste între 2 și 18 ani statul român plătește 292 de lei lunar, față de 256 de lei, cum a fost până anul precedent. O creștere substanțială a fost în cazul alocațiilor copiilor ce au până în doi ani sau au peste doi ani, dar prezintă un handicap, ce primesc din partea statului o alocație de 719 lei, față de 631 de lei.

Această alocație pe care o primesc părinții copiilor pentru creșterea și îngrijirea acestora poate fi și suspendată în cazul în care tânărul sau reprezentantul legal al acestuia nu a încasat alocația pe o perioadă de trei luni consecutiv.

Alocaţiile de stat pentru copii achitate în luna martie 2024 au depăşit 1,224 miliarde de lei, iar suma medie plătită a fost de 336,5 lei pe beneficiar, conform datelor centralizate de Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS) în luna mai.

Sursa: romaniatv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.