Semnele bune pentru candidatul AUR la funcția de primar al Slatinei continuă să apară pe scena publică locală.
Gabriel Dima Buliteanu este de neoprit și informația că el stă cel mai bine dintre candidați în preferințele slătinenilor dovedește că mesajele sale și-au atins scopul propus.
De altfel, imaginea lui publică îi susține mesajele oneste. De când a intrat în politică, promovează politica bunului-simț, dezavuând sforăriile, mișmașurile și mijloacele folosite de mulți pentru interesele de grup sau personale.
Modul acesta de a face politică i-a atras multe adversități și a provocat multe piedici în trecut, nu doar din partea adversarilor politici, ci chiar din partea colegilor de partid, atunci când făcea parte din Partidul Național Liberal, fiindu-i spulberate șansele de a ajunge primar al municipiului-reședință de județ pe care le-a avut încă din urmă cu opt ani.
Se pare, însă, că lumina iese mereu învingătoare din lupta cu întunericul, așa cum cinstea și corectitudinea, pentru care oamenii sunt deseori oprimați, ies întotdeauna, mai devreme sau mai târziu, la suprafață.
Acesta pare să fie momentul bun pentru Gabriel Buliteanu și lumea pare să fi înțeles, și ea, realitatea. Ca și adversarii săi politici, care au folosit în această campanie electorală multe mizerii, minciuna și manipularea fiind la ele acasă în aproape toate taberele politice.
Netulburat, candidatul AUR a continuat să-și expună ideile, proiectele, să-și facă publice convingerile și să spună, în definitiv, adevărul despre sine și despre ceea ce vrea să facă pentru slătineni: să pună bazele unei administrații croite pe interesele publice, pe năzuințele oamenilor și pe respectul față de aceștia.





































