Acasă Local Actualitate Incendiu la o...

Incendiu la o locuință din Olt. Proprietara a suferit arsuri, iar un animal a ars de viu

Un incendiu izbucnit la o anexă gospodărească și extins la acoperișul casei de locuit a provocat pagube însemnate, dar a făcut și victime. Proprietara locuinței a suferit arsuri la mâini, iar un vițel a ars de viu.

Pompierii Detașamentului Slatina au intervenit, în cursul acestei dimineți, cu două autospeciale de stingere, o autospecială pentru intervenție la înălțime și un echipaj SMURD, în localitatea Coteana, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă.

În momentul sosirii echipajelor, în interiorul construcției se aflau câteva animale, o vacă, un cal și mai mulți porci, care au fost salvați. Din nefericire, un vițel a fost surprins de flăcări.

„Misiunea pompierilor pentru lichidarea incendiului și îndepărtarea efectelor negative a durat aproximativ trei ore”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Olt, căpitanul Alin Băsășteanu.

În urma evenimentului a ars anexa cu suprafața de circa 40 metri pătrați și bunurile din interior și acoperișul casei de locuit pe circa 80 de metri pătrați.

Proprietara, cu arsuri la membrele superioare, a fost monitorizată de echipajul SMURD și a refuzat transportul la spital.

Cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost un scurtcircuit electric produs la un cablu electric defect sau cu improvizații.

Pompierii reamintesc populației câteva măsuri de prevenire a unor asemenea evenimente:

• nu utilizaţi aparatele electrice, cablurile electrice, prizele, întrerupătoarele, dispozitivele de protecţie cu defecţiuni sau cu improvizaţii;
•nu folosiţi siguranţe fuzibile supradimensionate prin înlocuirea cu liţă a fuzibilului calibrat;
•nu suprasolicitaţi instalaţia electrică folosind mai multe aparate simultan;
•verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi luaţi măsuri pentru înlocuirea acestora atunci când sunt uzate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.