În luna aprilie 2024, evoluţia fenomenelor demografice înregistrate, în luna aprilie, în judeţul Olt, s-a caracterizat prin creșterea natalităţii (18,2%) faţă de perioada corespunzătoare din anul precedent (201 născuţi vii față de 170 născuţi vii), în timp ce numărul deceselor scade cu 16,5% comparativ cu luna corespunzătoare din anul 2023 (424 decese față de 508 decese).
În urma agregării fenomenelor de natalitate şi mortalitate din luna aprilie 2024, s-a înregistrat un spor natural negativ de 223 persoane, superior față de cel înregistrat în luna martie 2023 (-338 persoane).
Căsătorii şi divorţuri
La oficiile de stare civilă au fost încheiate şi înregistrate 67 de căsătorii în luna aprilie 2024, în luna similară din anul precedent înregistrându-se un număr de 152 căsătorii.
Prin hotărâri judecătoreşti definitive, în luna a patra din anul 2024 au fost pronunţate 15 divorţuri, mai puține decât cele din luna similară a anului precedent, respectiv 38 divorțuri.




































