Acasă Local Actualitate Tânăr din Olt...

Tânăr din Olt, reținut pentru viol după ce a întreținut relații sexuale cu o minoră/ VIDEO

Un tânăr de 27 de ani, din Olt, a fost reținut, ieri, de polițiști după ce ar fi întreținut relații sexuale cu o minoră, în curtea unei unități de învățământ. La infracțiune ar fi luat parte și un adolescent de 17 ani. 

Polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 1 Bobicesti au fost sesizați, ieri noapte, de către o minoră cu privire la faptul că ar fi fost victima infracțiunii de viol.

„Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că doi tineri în vârstă de 17, respectiv 27 de ani, ambii din comuna Iancu Jianu, județul Olt, în timp ce se aflau în curtea unei unități de învățământ din aceeași localitate, ar fi întreținut relații sexuale cu o minoră.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de viol săvârșit asupra unui minor, cercetările fiind continuate pentru documentarea activității infracționale și dispunerea de măsuri legale”, se arată într-un comunicat al Poliției Olt.

În urma probatoriului administrat, ieri, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Balș, pe numele tânărului de 27 de ani a fost emisă o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

Anchetatorii fac precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de pocedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.