Începând cu 16 octombrie 2024, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) va începe plata avansului pentru subvenții. În acest scop, funcționarii agenției vor face primele liste cu fermierii care primesc banii după ce vor introduce rapoartele de control.
Bani de la stat pentru români din 16 octombrie 2024. Ovidiu Săvășcă, directorul APIA Mureș, a dezvăluit care este calendarul controalelor pentru subvenții și cine sunt primii fermieri care se vor regăsi pe lista de plată în avans. De asmenea, a precizat că APIA va respecta termenul de 16 octombrie pentru începerea plăților în avans.
„Rapordându-ne la calendar, acesta s-a decalat doar pentru perioada de depunere a cererilor, restul ce ține de control administrativ, control pe teren, campanie de follow-up adică acele întâlniri cu fermierii în cadrul cărora se cer clarificări, toate acestea se vor finaliza undeva la data de 30 septembrie. Iar în perioada 1 octombrie-15 octombrie să putem introduce pe baza rapoartelor de control întocmite, acele corecții la plată ca să justificăm la Comisia Europeană că plățile se fac în deplină legalitate. Iar acolo unde se găsesc neconformități fermierii să fie sancționați dacă nu, cererea merge mai departe pe flux”, a spus Ovidiu Săvâșcă la Radio Târgu Mureș, conform agrointel.ro.
Ovidiu Săvâșcă a precizat că funcționarii agenției efectuează verificările în teren: „Chiar dacă am avut campania de depunere a cererilor prelungită acest lucru nu impietează calendarul APIA pentru că tot ceea ce înseamnă campaniile ulterioare de control pe teren, control administrativ, campania de follow-up la monitorizare implicit campania de demarare avans de plată care începe în fiecare an în 16 octombrie și în acest an, la data de 16 octombrie, respectăm acel calendar cu toate că avem acest decalaj”.
Sursa: romaniatv.net




































