După aproape trei decenii în care s-a dedicat însănătoșirii copiilor cu diverse probleme neuromotorii, doctora care, în urmă cu 29 de ani, a participat la înființarea Secției Recuperare Neuromotorie Copii (azi compartiment) din cadrul Spitalului Județean de Urgență Slatina, Elena Daniela Conea, se desparte, astăzi, de familia cu care și-a împărțit zecile de mii de ore de muncă în întreaga sa viață profesională și de unitatea sanitară în care a făcut revoluție, alegând să se pensioneze.
Vineri, 30 august 2024, este ultima zi în care medicul Daniela Conea vine la serviciu, își îmbracă halatul alb, trece la consultații, poartă discuții cu asistentele pe problemele zilei (cazuri, fișe ale pacienților și altele asemenea). Va fi ziua în care, la sfârșitul programului, va ieși, pentru totdeauna, pe poarta spitalului, după momentul în care, cu îmbrățișări și, poate, lacrimi, își va lua rămas-bun de la colege: medici, asistente, infirmiere etc.
În urmă cu nouă ani, când secția împlinea 20 de ani de viață, emoționată, Elena Conea își amintea cu nostalgie începuturile, povestind că cel care a avut ideea înființării unei secții pentru recuperarea neuromotorie a copiilor a fost medicul Aurel Băzăvan, șeful Secției Pediatrie de atunci care ocupa și etajul 9 al celui mai înalt corp al spitalului slătinean și care risca să piardă zeci de paturi în urma unei controversate decizii a Ministerului Sănătății. Și, ca să nu piardă paturi, a avut ideea înființării unei noi secții, destinate tot copiilor. Și-a găsit un aliat de nădejde în directorul de atunci al Direcției de Sănătate Publică Olt, dr. Ion Cojocaru, și a reușit înființarea noii secții. Nu ușor, pentru că ministerul de resort nu dădea bani, spitalul nu avea fonduri pentru investiții. S-au făcut eforturi disperate pentru găsirea de sponsorizări. Cum, necum, s-a reușit. Era anul 1995, când medicul Elena Daniela Conea obținea diploma de specialist în recuperare neuromotorie. Planetele s-au aliniat și ea a preluat secția.
Și de atunci a venit, a tot venit la serviciu, zi de zi de zi (vorba unei reclame celebre), alimentând speranțele și împlinind așteptările multor părinți cu copii bolnavi pe care i-a făcut bine – ea și întregul personal din subordine.
Ei bine, astăzi, 30 august, este ziua în care Elena Daniela Conea închide, definitiv, o ușă, după o lungă perioadă din viața sa în care a muncit, a sperat, și-a împlinit pasiunea vieții: aceea de a contribui decisiv la sănătatea unor copii: de la țânci de câteva luni la adolescenți. Este satisfacția supremă care o întărește și o poate face să meargă, cu seninătate și deplină împăcare a datoriei, mai departe. Iar colegii de muncă îi transmit, prin intermediul nostru, să se bucure de mulți ani de viață de aici înainte și de ceea ce ea a dăruit cu toată inima, cu implicare și cu înalt profesionalism: de sănătate!



































