Primăria Movileni va produce energie electrică din surse regenerabile pentru instituțiile și serviciile publice locale, după ce va instala un parc fotovoltaic cu fonduri europene nerambursabile.
Primarul comunei, Ion Sorin Toma, a semnat, marți, la Ministerul Energiei, cu ministrul Sebastian Burduja, contractul de finanțare pentru proiectul „Capacități de producere a energiei din surse regenerabile pentru consum propriu în comuna Movileni, județul Olt”.
Proiectul are o valoare de peste trei milioane de lei și prevede instalarea unui parc cu panouri fotovoltaice, care va produce energie electrică pentru instituțiile și serviciile locale.

„Este un proiect deosebit de important pentru comunitate, pentru că nu vom mai plăti energie, vom avea iluminat public gratuit, vom avea energie pentru școli, dispensar, pentru Centrul de bătrâni, pentru primărie, pentru sala de sport, dar și pentru sistemul de alimentare cu apă, pentru sistemul de canalizare etc. Cu banii pe care îi plătim acum pentru consumul de energie vom face alte lucruri”, a declarat primarul din Movileni.

Finanțarea este una nerambursabilă, din fonduri europene, prin Fondul pentru modernizare, a mai precizat Ion Sorin Toma.


































