Acasă Local Actualitate Lucrări relua...

Lucrări reluate în forță pentru conexiunea Drumului Expres 12 cu A1. Se lucrează 24 de ore din 24/ FOTO

Lucrări au fost reluate în forță pe ultimul tronson al Drumului Expres 12 Craiova – Pitești, pentru conexiune acestui drum de mare viteză cu Autostrada A1. Se lucrează 24 de ore din 24.

Antreprenorul, UMB, are peste 700 persoane mobilizate în șantier și folosește peste 200 de utilaje și echipamente specifice, arată Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Craiova.

„Pe această porțiune nefinalizată a lotului 4 din drumul expres Craiova-Pitești, antreprenorul efectuează în acest moment mai multe tipuri de lucrări precum așternere mixturi asfaltice, lucrări la terasamente și suprastructură drum, lucrări hitrotehnice, drenaj, casiuri, rigole, lucrări la structuri (placi suprabetonare, hidroizolații, plăci racordare, sferturi de con), săpături, umpluturi, îmbunătățiri teren fundare”, au scris, pe Facebook, reprezentanții DRDP Craiova.

Reamintim că, în prezent, se circulă în regim de drum expres între Craiova și Albota (Argeș).

Sursa imagini: Facebook/DRDP Craiova (capturi)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.