Un accident rutier soldat cu două victime a avut loc în județul Olt, marți seară, pe Drumul Județean 643, în eveniment fiind implicate două autovehicule. Potrivit unor surse OLT-ALERT.RO, șoferul care a produs accidentul a fugit de la fața locului.
Evenimentul, în care au fost implicate două autovehicule, s-a petrecut pe raza localității Călui. Este vorba de o tamponare față-spate.
Două persoane au fost rănite, iar conducătorul auto care a provocat evenimentul a părăsit locul accidentului.
El a fost identificat de polițiști, spunându-le acestora că a plecat acasă după documentele care îi lipseau. Oamenii legii au descoperit ulterior și că era bărbatul era sub influența băuturilor alcoolice.
Bărbatul a fost transportat la spital, pentru că a fost rănit ușor. La spital a ajuns și un pasager care se afla pe bancheta din spate a autoturismului lovit din spate.
Polițiștii rutieri au demarat cercetări la fața locului pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.


































