Acasă Local Eveniment O tânără de 2...

O tânără de 23 de ani a pătruns cu autoturismul pe contrasens și a lovit 3 mașini. Accidentul, soldat cu 4 victime

O tânără de 23 de ani a pătruns cu autoturismul pe contrasens și a lovit trei alte autoturisme, care circulau regulamentar. Accidentul s-a soldat cu patru victime, printre care se numără și șoferița care a produs evenimentul rutier.

Totul s-a întâmplat pe Drumul Național 67 D, pe raza localității gorjene Peștișani.

Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, a reieșit faptul că o femeie, de 23 de ani, din Tismana, în timp ce conducea un autoturism din direcția orașului Tismana către Târgu Jiu, ar fi intrat pe contrasens, acroșând alte trei autoturisme care circulau regulamentar.

În urma impactului, a rezultat rănirea conducătoarei auto în vârstă de 23 de ani și a altor trei persoane (un conducător auto și alți doi pasageri) din autoturismele implicate, care au fost transportate la spital, pentru îngrijiri medicale.

„Toți conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind zero”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului de Poliție Județean Gorj, Anca Prejbeanu.

În cauză, a fost întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.