Acasă Local Actualitate Cine sunt cei...

Cine sunt cei 9 complici reținuți împreună cu interlopul Sandu Anghel, alias Bercea Mondialu’

După o noapte de audieri în sediul DIICOT Craiova, care au urmat perchezițiilor efectuate, ieri, în județele Olt, Teleorman și București, interlopul Sandu Anghel, alias Bercea Mondialu’ a fost reținut în această dimineață, împreună cu 9 complici, în dosarul penal în care se fac cercetări pentru constituirea unui grup infracțional organizat, camătă și șantaj.

Printre persoanele reținute împreună cu Bercea se numără soția acestuia, Fănica Anghel, fii săi, Florin, Grinică și Laurențiu, Constantin Anghel, Izaura și Marius Constantin, fiica, respectiv ginerele interlopului.

Printre persoanele reținute se mia numără Maria Roxana Drăgoi și Marinela Sima.

„În urma perchezițiilor efectuate ieri, 2 aprilie, de către polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, împreună cu procurorii D.I.I.CO.T. – Serviciul Teritorial Craiova, a fost dispusă reținerea a 10 persoane (6 bărbați și 4 femei), cu vârste cuprinse între 21 și 57 de ani, cercetate pentru constituirea unui grup infracțional organizat și camătă. În sarcina a două dintre persoanele cercetate, un bărbat de 57 de ani și o femeie de 54 de ani s-a reținut și infracțiunea de șantaj”, transmite IPJ Dolj.

Procurorii au sesizat, azi, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Dolj, cu propunere de arestare preventivă a acestora, pentru 30 de zile.

În urma perchezițiilor domiciliare efectuate, ieri, În Olt (Slatina și Drăgănești-Olt), teleorman și București, au fost descoperite și ridicate înscrisuri, dispozitive de stocare a datelor, 106.700 de lei, 40.650 de euro, precum și alte mijloace de probă.

De asemenea, a fost dispus sechestru asigurător asupra a 7 autoturisme, 41 de conturi bancare și peste 40 de imobile (terenuri și construcții).

Interlopul și mai mulți membri ai familiei sale sunt acuzați că, în cursul anului 2022, ar fi inițiat și constituit o grupare de criminalitate organizată, în scopul obținerii unor beneficii materiale substanțiale din acordarea de sume de bani cu împrumut, pentru care ar fi pretins dobânzi lunare, cuprinse între 10 și 40% din valoarea împrumuturilor acordate, operațiunile derulându-se în afara cadrului legal ce reglementează condițiile în care își pot desfășura activitatea entitățile financiare nebancare.

În cadrul grupului infracțional organizat, de tip piramidal, deciziile legate de operațiunile de cămătărie referitoare la selectare persoanelor și stabilirea condițiilor în care li se acordă împrumuturi, ar fi revenit liderului, ceilalți membrii ar fi avut sarcina recuperării creanțelor de la debitori, cărora în mod constant le-ar fi fost majorate dobânzile și li s-ar fi impus penalizări pentru neplata sumelor datorate la termenele stabilite.

De asemenea, în situația în care persoanele împrumutate nu și-ar mai fi putut onora obligațiile asumate,  membrii grupării  de criminalitate organizată ar fi recurs la amenințări,  acte de intimidare sau violențe fizice, în vederea recuperării debitelor.

Sumele obținute din activitatea infracțională ar fi fost folosite de persoanele cercetate pentru achiziționarea de bunuri mobile sau imobile (autoturisme de lux, case, apartamente, terenuri).

Bercea Mondialu’ și mai mulți membri ai familiei sale au fost condamnate, în trecut, la închisoare cu executare în mai multe dosare penale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.