Acasă Local Actualitate La volan, sub...

La volan, sub influența alcoolului și cu autoturismul neînmatriculat. Polițiștii i-au făcut dosar penal

Poliţia municipiului Drobeta Turnu Severin a fost sesizată, noaptea trecută, prin S.N.U.A.U.112, cu privire la faptul că o persoană ar conduce un autovehicul, dinspre Colibași spre Drobeta Turnu Severin, și s-ar afla sub influența alcoolului.

Polițiștii Biroului Rutier au identificat și oprit în trafic vehiculul respectiv, pe Calea Târgu Jiului, iar din verificări au stabilit că este vorba de un bărbat de 39 de ani, din comuna Malovăț, care ar fi condus un autoturism cu număr provizoriu de înmatriculare, a cărui autorizație de circulație provizorie era expirată.

În afară de asta, bărbatul urcase la volan sub influența băuturilor alcoolice.

„La testarea cu aparatura de specialitate a reieșit o valoare de 0, 88 mg/l alcool în aerul expirat, motiv pentru care șoferul a fost condus la spital în vederea recoltării de probe biologice”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Mehedinți, Nicolae Lohon.

În cauză, a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.