Doi tineri, unul de 21 de ani, celălalt de 23 de ani, au MURIT, în această dimineață, după ce autoturismele lor au întrat în coliziune frontală într-o curbă pe DJ 703K. De asemenea, o tânără de 23 de ani, pasageră în unul dintre cele două autoturisme, a fosr rănită și se află acum în spital.
Dubla tragedia a avut loc, în jurul orei 07.45, pe raza localității argeșene Budeasa.
„Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii Biroului Rutier Pitești, s-a stabilit că un tânăr de 23 de ani, din Pitești, care conducea un autoturism pe DJ 703K, pe raza comunei Budeasa, având direcția de deplasare Pitești spre Budeasa, în împrejurări care vor fi stabilite prin cercetări, posibil pe fondul vitezei excesive, pe o porțiune de drum în curbă, a intrat în coliziune cu un autoturism care se deplasa din sensul opus, condus de un tânăr de 21 de ani, din Budeasa”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, Florin Popa.

În urma impactului, ambii conducători auto au suferit leziuni, în urma cărora a survenit decesul acestora.

De asemenea, o tânără de 21 de ani, din Pitești, pasageră dreapta față în primul autoturism, a suferit leziuni, fiind transportată la spital pentru investigații medicale.

În cauză urmează să fie întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, în care cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc.


































