Primăria Slatina a făcut o altă achiziție suspectă: instituția condusă de Mario De Mezzo urmează să plătească aproape 30.000 de euro unei firme din București cu zero angajați. Serviciile achiziționate constau în elaborarea Planului Urbanistic Zonal (PUZ) pentru zona Pădurea Strehareți, Poligon și Aqua Parc, „în vederea reglementării urbanistice a unui areal cu potențial de dezvoltare în domeniul recreativ, turistic, sportiv și de agrement, conform caietului de sarcini”.
Este vorba de o achiziție efectuată, ieri, prin procedura atribuirii directe a contractului, modalitate folosită des de noua administrație a orașului pentru că ea dă posibilitatea autorității contractante să decidă, discreționar, cui acordă contracte. Procedura, deși una legală, are o componentă suspectă în cazul Administrației De Mezzo, pentru că se înmulțesc cazurile în care contractele de servicii sau lucrări atribuite de Primăria Slatina sau de structurile subordonate acesteia sunt date unor companii fie abia înființate, fără experiență și fără angajați, fie unor firme deținute de personaje din anturajul primarului, al subordonaților sau prietenilor acestuia.
Firma care va încasa cei aproape 30.000 de euro pentru elaborarea PUZ-ului pentru zona Pădurea Strehareți se numește SC Maple Architectural Design SRL, are sediul în București, este specializată în activități de amenajare peisagistică, iar până în 2024, cinci ani la rând, a înregistrat pierderi financiare. Compania are doi asociați, Andreea Răducu Lefter, care deține 58% din acțiuni și are și calitatea de administrator, și Răzvan Mihai Dinu, cu 42% din părțile sociale.

Potrivit datelor publice ale Ministerului Finanțelor, compania nu are angajați, mărind astfel numărul firmelor care, fără resurse umane, sunt alese de Primăria Slatina să efectueze servicii pe sume considerabile, deși, de cele mai multe ori, contractele atribuite direct prevăd lucrări complexe, cum este și cazul contractului atribuit ieri firmei din București.

Achizițiile suspecte au început să apară înainte ca noul primar al municipiului să-și preia oficial atribuțiile, prin primarul interimar Laura Giura, o marionetă, anul trecut, în mâinile lui Mario De Mezzo. De altfel, reamintim că procurorii DNA Craiova s-au sesizat și au cerut mai multe documente după ce o licitație publică a fost anulată de municipalitate, iar suma totală a fost „spartă” în valori mai mici, astfel încât ea să facă obiectul mai multor contracte care au fost atribuite unor firme prin procedura achizițiilor directe.
Reamintim că, printre primele achiziții făcute de noua administrație, să numără cumpărarea directă de ghiozdane și rechizite școlare de la o firmă specializată în comerțul cu fier vechi, controlată de un controversat afacerist condamnat penal pentru evaziune fiscală, dar care l-a sprijinit pe De Mezzo în campania electorală pentru alegerile locale.
Apoi, noua administrație a început să dea, în ritm accelerat, prin încredințare directă, contracte unor companii abia înființate sau cu zero angajați.
Detalii AICI, AICI, AICI și AICI.
În plus, a început să apară dovezi că primarul Mario De Mezzo se amestecă direct în achizițiile directe, cerându-le subordonaților săi să cumpere servicii sau bunuri de la anumite firme agreate de el.
Detalii AICI.


































