Acasă Local Eveniment O elevă a unu...

O elevă a unui liceu din Slatina a ajuns la spital, azi, după ce a fost bătută de o colegă

O elevă a unui liceu din Slatina a ajuns la spital, azi, după ce a fost agresată de o colegă în urma unui conflict spontan.

Potrivit surselor OLT-ALERT.RO, agresiunea a avut loc la Colegiul Economic PS Aurelian.

„La data de 27 februarie a.c, în jurul orei 09:15, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Slatina au fost sesizați cu privire la faptul că o minoră ar fi fost agresată fizic de către o colegă, într-un liceu din municipiul Slatina”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Olt.

Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că o minoră de 17 ani, în timp ce se afla la un liceu din municipiul Slatina, în pauză, pe fondul unui conflict spontan, ar fi fost agresată fizic de către o colegă, respectiv o tânără de 16 ani.

În urma evenimentului, minora a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportată la Spitalul Județean de Urgență Slatina.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe, fiind continuate cercetările în vederea stabilirii situației de fapt și dispunerii măsurilor legale, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Claudiu Șerban.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.