Acasă Local Actualitate Au fost demar...

Au fost demarate lucrările la trotuarele a trei străzi din Corabia, totul într-un proiect mai amplu derulat de primărie

Ieri au fost demarate lucrările la trotuarele de pe străzile Traian, Carpați și Dumitru Buzdun din Corabia, totul în cadrul unui proiect finanțat din fonduri europene și derulat de primărie.

Este vorba de proiectul „Alternative sustenabile pentru transport local în orașul Corabia”, ală cărui obiective sunt înființarea serviciului de transport public local și a unor trasee pentru desfășurarea acestuia, construirea/modernizarea stațiilor de transport public, achiziționarea de autobuze electrice utilizate pentru prestarea serviciului de transport public de călători și a unor stații de alimentare, crearea unui sistem de bilete integrate pentru călători („e-bilete” sau „e-ticketing”) și extinderea rețelelor destinate circulației bicicletelor

Amenajarea unor stații de bike sharing pentru biciclete, a unui traseu pietonal pe direcția est – vest și promovarea alternativelor nepoluante de transport local sunt alte obiective urmărite de administrația publică locală.

Valoarea totală a proiectului este de 20.644.125,81 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.