Acasă Local Actualitate Piața muncii ...

Piața muncii din Olt prinde avânt: 500 de persoane angajate în doar două luni

AJOFM Olt a facilitat angajarea a 500 de persoane în primele două luni ale anului 2026, ca urmare a serviciilor și măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă.

Potrivit datelor instituției, majoritatea persoanelor încadrate în muncă au peste 45 de ani, respectiv 288. Alte 68 de persoane au vârste cuprinse între 35 și 45 de ani, 59 au între 25 și 35 de ani, iar 85 sunt tineri sub 25 de ani.

În funcție de mediul de rezidență, distribuția este relativ echilibrată: 256 de persoane provin din mediul urban, iar 244 din mediul rural.

Nivelul de studii al persoanelor angajate

În ceea ce privește pregătirea profesională, cele mai multe persoane încadrate în muncă au studii liceale și postliceale (225). Alte 124 de persoane au studii gimnaziale sau nu au studii, 103 au studii profesionale, iar 48 au studii universitare.

Sprijin pentru persoanele greu ocupabile

Din totalul angajărilor, 106 persoane fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile, încadrate astfel în urma procesului de profilare realizat de agenție.

Peste 1.600 de persoane au beneficiat de servicii

În aceeași perioadă, 1.603 persoane au beneficiat de asistență pentru înregistrarea în evidențele AJOFM, fie pentru obținerea indemnizației de șomaj, fie pentru accesarea măsurilor active de ocupare.

Reprezentanții instituției precizează că persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă pot beneficia de pachete personalizate de sprijin, în baza legislației privind stimularea ocupării forței de muncă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.