Un accident rutier s-a produs joi, în jurul orei 11:50, la intersecția Drumului Județean 546 cu o stradă din comuna Curtișoara, în urma evenimentului un bărbat fiind rănit și transportat la spital.
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Olt, la fața locului au intervenit polițiștii din cadrul Biroului Rutier Slatina, care au demarat imediat verificările.
Din primele cercetări, s-a stabilit că un autoturism condus de un tânăr de 29 de ani, din Curtișoara, a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de un bărbat de 49 de ani, din Slatina. Cauzele producerii accidentului urmează să fie stabilite în cadrul anchetei.
În urma impactului, bărbatul de 49 de ani a fost rănit și a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina.
Șoferul de 29 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cazul celuilalt conducător auto, testarea nu a fost posibilă la fața locului, urmând să îi fie prelevate probe biologice la unitatea medicală.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul, fiind deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.



































