Vești importante pentru sute de persoane din județul Olt care au depus cereri în ultimele luni: a început distribuirea unor beneficii mult așteptate, iar cei vizați trebuie să se prezinte la instituția responsabilă pentru a intra în posesia acestora.
Este vorba despre prima serie din 2026 a biletelor de tratament balnear, distribuite de Casa Județeană de Pensii Olt, cu plecări programate în perioada 27 – 29 aprilie. Pentru această etapă au fost repartizate 33 de bilete, în stațiuni precum Bala, Băile Olănești, Amara, Buziaș și Pucioasa.
Durata unui sejur este de 16 zile, iar biletele sunt alocate în unitățile de tratament ale Societății Comerciale de Tratament Balnear și Recuperare a Capacității de Muncă.
Biletele pot fi ridicate începând cu data de 21 aprilie, direct de la sediul instituției din Slatina, de către persoanele care au depus cereri și sunt programate în această serie.
Pentru a intra în posesia lor, beneficiarii trebuie să prezinte actul de identitate în original, cuponul de pensie aferent lunii martie și o copie a biletului de trimitere de la medicul de familie.
Până în prezent, la nivelul județului au fost înregistrate aproximativ 1.550 de solicitări pentru acordarea acestor bilete, iar distribuirea va continua și în perioada următoare, în funcție de seriile disponibile.
Reprezentanții Casa Județeană de Pensii Olt reamintesc că pot beneficia de tratament balnear pensionarii, asigurații sistemului public și alte categorii prevăzute de lege, în baza unei recomandări medicale.




































