Acasă Local Administrație Oltul are bug...

Oltul are buget aprobat, fără votul PNL. Investiții de 52,7 milioane de euro, în ciuda scăderii veniturilor/ VIDEO

Consiliul Județean Olt a aprobat, în ședința din 28 aprilie, bugetul pentru anul 2026, un buget în care investițiile rămân principala prioritate, chiar dacă veniturile instituției au fost afectate de modificări fiscale recente. Proiectul a fost adoptat cu votul majorității, în timp ce consilierii județeni ai Partidul Național Liberal au votat împotrivă.

Președintele Consiliul Județean Olt, Marius Oprescu, a explicat că eliminarea cotei de 15% din impozitul pe venit din baza de calcul a declarației unice a dus la o diminuare a veniturilor. Cu toate acestea, administrația județeană a reușit să mențină un nivel ridicat al investițiilor.

„Cota de 15% din impozitul pe venit care revenea Consiliului Județean a fost scoasă din baza de calcul a declarației unice, ceea ce a însemnat o micșorare a veniturilor provenite din această cotă. Cu toate acestea, datorită proiectelor pe fonduri europene, anul acesta avem un buget de investiții mai mare decât anul trecut”, a declarat Marius Oprescu.

Valoarea totală a investițiilor, mai matre decât cea de anul trecut, ajunge la aproximativ 52,7 milioane de euro, cea mai mare parte fiind direcționată către infrastructura rutieră, care beneficiază de circa 30 de milioane de euro. Alte sume importante sunt alocate pentru sănătate, aproximativ 5,2 milioane de euro, și pentru infrastructura socială, unde investițiile se ridică la circa 10 milioane de euro. Diferența este împărțită între proiecte de mediu, cultură și culte.

Șeful administrației județene a subliniat că acest buget este rezultatul muncii depuse pentru atragerea fondurilor europene și pentru transformarea proiectelor în investiții concrete.

„Este un buget al investițiilor bun, datorat fondurilor europene pentru care aparatul administrativ al Consiliului Județean a reușit să depună proiecte care au devenit eligibile. Le mulțumesc pe această cale tuturor pentru efortul depus”, a mai spus președintele CJ Olt.

Bugetul pentru 2026 confirmă direcția de dezvoltare a județului Olt, cu accent pe investiții consistente și valorificarea finanțărilor europene cărora consilierii Partidului Național Liberal s-au opus, votând împotriva proiectului aprobat de majoritate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.