Acuzațiile lansate public de primarul municipiului Slatina, Mario De Mezzo, privind o presupusă exploatare ilegală de agregate minerale la Piatra-Olt nu sunt confirmate de verificările efectuate de Administrația Bazinală de Apă Olt.
Concluzia apare într-un răspuns oficial transmis de ABA Olt jurnalistului Alin Bălan, coordonatorul paginii de Facebook „Antimafia de Olt”, care a solicitat informații în baza Legii 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public.
Potrivit documentului, reprezentanții Administrației Bazinale de Apă Olt s-au autosesizat după declarațiile și materialele publicate de primarul Slatinei și au efectuat verificări în teren.
„În urma sesizărilor în spațiul public de către domnul primar al municipiului Slatina a unor aspecte referitoare la activitatea de gospodărire a apelor, s-a dispus de către conducerea instituției verificarea celor semnalate”, se arată în răspunsul oficial al ABA Olt.
Rezultatul controlului este însă diferit de cel prezentat public de edil.
„Pe raza U.A.T. Piatra Olt, la data și momentul efectuării controlului, nu se desfășurau lucrări de exploatare agregate minerale din terasa joasă de pe malul drept al cursului de apă Olt și nici activități de sortare și spălare de agregate minerale, așa cum s-a precizat în spațiul public”, precizează ABA Olt.
În schimb, inspectorii au constatat că societatea Mineralport SRL desfășura activități de exploatare în orașul Balș, însă acestea erau realizate legal, în baza autorizațiilor existente.
„Pe raza U.A.T. Balș, la data și momentul efectuării controlului, societatea S.C. Mineralport S.R.L. efectua lucrări de exploatare a agregatelor minerale, însă acestea se desfășurau în cadrul perimetrului reglementat din punct de vedere al gospodăririi apelor”, se mai arată în document.
Mai mult, ABA Olt precizează că societatea funcționează în baza unor autorizații valabile și că activitatea nu este suspendată.
„În prezent, S.C. Mineralport S.R.L. nu are activitatea suspendată total sau parțial ca urmare a unor măsuri dispuse de Administrația Bazinală de Apă Olt”, se precizează în răspunsul oficial.
Instituția enumeră și autorizațiile aflate în vigoare pentru exploatarea agregatelor și pentru activitățile desfășurate la Balș și Piatra-Olt.
De asemenea, documentul arată că reprezentanții ABA Olt au efectuat mai multe controale la operatorul economic în perioada 2025-2026.
Astfel, la verificarea din 18 martie 2026 nu au fost identificate lucrări de extragere a agregatelor minerale, iar la controalele din 25 martie și 5 iunie 2026 s-a constatat că exploatarea se desfășura în baza autorizațiilor de gospodărire a apelor aflate în vigoare.
Scandalul a izbucnit după ce Mario De Mezzo a publicat imagini filmate în zona Piatra-Olt și a susținut că societatea Mineralport ar exploata agregate minerale fără autorizație. În declarațiile sale, primarul Slatinei l-a asociat în repetate rânduri pe președintele Consiliului Județean Olt, Marius Oprescu, cu activitatea companiei, susținând, fără a prezenta dovezi, că aceasta ar fi, de fapt, „firma lui”.
Documentul emis de Administrația Bazinală de Apă Olt nu confirmă însă existența unei exploatări ilegale în locația indicată de edil și arată că activitățile constatate în teren se desfășurau în cadrul unui perimetru autorizat și reglementat. De asemenea, înscrisurile oficiale privind SC Mineralport SRL arată că societatea nu are nicio legătură cu Marius Oprescu, acuzațiile aduse acestuia de primarul Slatinei având doar un substrat politic.



































