Acasă Local Actualitate Primăria Slat...

Primăria Slatina pierde procesul cu Prima Piață 2000 SA și este obligată să plătească peste 2,4 milioane de lei

Tribunalul Olt a dat o lovitură grea administrației conduse de Mario De Mezzo. Instanța a constatat că municipalitatea nu și-a respectat obligațiile asumate prin contractul de concesiune încheiat cu Prima Piață 2000 SA și a obligat Primăria Slatina la plata unor despăgubiri de peste 2,2 milioane de lei, la care se adaugă dobânzi, actualizarea cu inflația și cheltuieli de judecată.

Încercarea de a reduce taxele din piețe s-a întors împotriva Primăriei

Conflictul dintre Primăria Slatina și societatea Prima Piață 2000 SA, concesionarul piețelor agroalimentare din municipiu, a început la sfârșitul anului 2024, după adoptarea Hotărârii Consiliului Local nr. 29 din 19 decembrie 2024.

Prin respectiva hotărâre, administrația locală a modificat taxele speciale percepute în piețele din Slatina. Concesionarul a contestat însă actul administrativ, susținând că noile niveluri stabilite de municipalitate încalcă prevederile Contractului de concesiune nr. 422/07.08.2009.

În ianuarie 2025, Tribunalul Olt a suspendat parțial aplicarea hotărârii, iar acum, după judecarea fondului, instanța a dat câștig de cauză societății Prima Piață 2000.

Tribunalul: Primăria nu și-a respectat obligațiile contractuale

Potrivit soluției pronunțate la 1 iulie 2026, Tribunalul Olt a admis în parte acțiunea formulată de Prima Piață 2000 SA și a anulat parțial HCL nr. 29/2024.

Mai mult, instanța a constatat în mod expres „neexecutarea culpabilă” de către autoritățile locale a obligațiilor prevăzute în contractul de concesiune.

Judecătorii au reținut că nivelurile taxelor stabilite pentru anul 2025 au fost inferioare celor care ar fi trebuit aplicate potrivit contractului, actualizate cu rata inflației de 10,4%.

Peste 2,4 milioane de lei de plată

În urma deciziei, Tribunalul Olt a obligat Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Slatina, prin primar, să achite către Prima Piață 2000 SA:

  • 2.218.005,20 lei despăgubiri reprezentând venit nerealizat;
  • 258.157,91 lei dobândă legală penalizatoare pentru perioada 1 februarie 2025 – 18 mai 2026;
  • dobândă legală penalizatoare până la plata integrală a debitului;
  • actualizarea sumei cu indicele inflației până la achitarea efectivă;
  • cheltuieli de judecată.

În realitate, suma finală pe care municipalitatea ar putea fi obligată să o achite va depăși valoarea de 2,4 milioane de lei stabilită prin hotărâre, deoarece asupra debitului continuă să curgă dobânzi și actualizări cu inflația.

O nouă problemă pentru administrația De Mezzo

Decizia Tribunalului Olt reprezintă una dintre cele mai importante înfrângeri suferite până acum de administrația Mario De Mezzo în instanță.

Deși hotărârea nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, concluzia instanței este una extrem de severă: autoritățile locale nu și-au executat obligațiile asumate prin contractul de concesiune și au produs un prejudiciu concesionarului piețelor agroalimentare din Slatina.

Dacă sentința va rămâne definitivă, nota de plată va fi suportată din bugetul municipiului, adică din banii slătinenilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.