Sute de angajați ai Spitalului Județean de Urgență Slatina au întrerupt luni dimineață activitatea timp de două ore și au participat la greva de avertisment organizată de Federația SANITAS. Adunați în curtea unității medicale, aceștia au protestat față de proiectul noii Legi a salarizării, despre care spun că va reduce veniturile unor categorii profesionale și va accentua inechitățile din sistemul sanitar.
Spitalul Județean de Urgență Slatina s-a numărat printre unitățile medicale din țară în care greva de avertisment organizată de Federația SANITAS a avut o participare masivă.
Timp de două ore, sute de angajați au întrerupt activitatea în toate sectoarele unde legislația a permis acest lucru și s-au adunat în curtea spitalului pentru a protesta împotriva proiectului noii Legi a salarizării.
În fața colegilor, președinta SANITAS Olt, Roxana Dumitrescu, a explicat motivele protestului și a răspuns întrebărilor venite din partea participanților.
„Nu pot să cred că într-o țară normală, cu niște conducători normali, am ajuns în situația să vedem sănătatea în curtea spitalului și cu activitate întreruptă acolo unde nu există urgențe. Noi am asigurat treimea necesară pe secții, iar activitatea care nu era esențială a fost întreruptă”, a declarat liderul SANITAS Olt.
Potrivit acesteia, noul proiect al legii salarizării va produce pierderi importante pentru numeroase categorii de personal medical și auxiliar.
„Avem categorii profesionale care vor pierde și 1.000 de lei din venituri după peste 30 de ani de muncă. Nu vrem salarii compensatorii și nu cerem milă. Cerem ca activitatea medicilor, asistenților, infirmierilor și a tuturor angajaților din sănătate să fie recompensată corespunzător”, a spus Roxana Dumitrescu.
Sindicaliștii susțin că proiectul a fost elaborat fără consultarea reală a organizațiilor sindicale și critică în special modificările privind acordarea sporurilor pentru condiții de muncă.
„Nu înțeleg cum a fost gândită această lege astfel încât doar 10% dintre angajații unor secții precum UPU, ATI, Psihiatrie sau TBC să beneficieze de sporurile pentru condiții deosebit de periculoase. Cum vom face? Le acordăm prin rotație?”, a întrebat retoric liderul SANITAS Olt.
Roxana Dumitrescu a avertizat că, în lipsa unor modificări substanțiale aduse proiectului în Parlament, Federația SANITAS este pregătită să declanșeze greva generală.
„Așa cum stau lucrurile acum, sunt convinsă că putem intra în grevă generală. Din discuțiile purtate până acum cu reprezentanții partidelor aflate la guvernare nu am primit niciun semnal că această lege ar putea fi modificată în mod semnificativ”, a afirmat aceasta.
La protest au participat nu doar membri SANITAS, ci și medici și alte cadre medicale care fac parte din Sindicatul Pro Medica Olt, precum și angajați neafiliați sindical.
Liderul Pro Medica Olt, Daniel Grigore, a explicat că organizația pe care o reprezintă a decis să se alăture protestului deoarece problemele reclamate afectează întregul sistem sanitar.
„Principala problemă rămâne subfinanțarea cronică a sănătății. România alocă aproximativ 5,7% din PIB pentru sănătate, în timp ce media europeană este de aproape 9%. În plus, spitalele sunt finanțate printr-un sistem depășit, care nu mai acoperă costurile reale ale îngrijirii pacienților”, a declarat Daniel Grigore.
Acesta a atras atenția și asupra deficitului de personal, estimat la aproximativ 25.000 de posturi la nivel național, precum și asupra suprasolicitării personalului medical din unitățile de primiri urgențe.
„La Spitalul Județean Slatina avem, în medie, între 200 și 220 de prezentări la fiecare gardă. Volumul de muncă este foarte mare, iar tot mai mulți medici renunță să mai facă gărzi. Personalul mediu face cu greu față acestei presiuni”, a mai spus liderul Pro Medica Olt.
Federația SANITAS a anunțat că, dacă proiectul Legii salarizării nu va fi modificat în urma discuțiilor din Parlament, următorul pas va fi declanșarea grevei generale pe termen nelimitat, programată pentru 28 iulie.




































