Acasă Local Actualitate Muncă la negr...

Muncă la negru și salarii neplătite la timp. Bilanțul controalelor ITM Olt

Inspectorii de muncă din Olt au aplicat, în luna iulie, amenzi de 163.000 de lei și au descoperit peste 290 de nereguli în urma celor 239 de controale efectuate la angajatori din județ. Printre cele mai grave abateri se numără munca nedeclarată, neplata la timp a salariilor și lipsa măsurilor de protecție pentru angajați.

În luna iulie 2026, inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Olt au efectuat 239 de controale în domeniul relațiilor de muncă și al securității și sănătății în muncă.

Verificările au vizat în special firme din construcții, comerțul cu amănuntul și transportul rutier de mărfuri și persoane.

În urma controalelor au fost identificate peste 290 de deficiențe, inspectorii dispunând măsuri pentru remedierea acestora. Cele mai frecvente nereguli au fost neplata salariilor la data prevăzută în contractele individuale de muncă, neacordarea repausului săptămânal și a concediului de odihnă, netransmiterea la timp a contractelor și modificărilor acestora în platforma REGES-Online, lipsa contractelor individuale de muncă în formă scrisă, neasigurarea echipamentelor individuale de protecție și neefectuarea controlului medical periodic.

Pentru cele mai grave abateri, inspectorii au aplicat 125 de sancțiuni contravenționale, dintre care 116 avertismente și nouă amenzi, valoarea totală a acestora ridicându-se la 163.000 de lei.

În același interval, inspectorii au identificat trei persoane care desfășurau muncă nedeclarată. Angajatorii acestora au fost sancționați cu amenzi în valoare totală de 120.000 de lei.

Tot în luna iulie, la ITM Olt au fost comunicate 26 de evenimente de muncă în care au fost implicați tot atâția lucrători. Toate cazurile sunt în curs de cercetare de către angajatorii la care s-au produs, urmând să fie stabilite împrejurările exacte în care au avut loc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.