Canicula nu cedează încă în județul Olt. Administrația Națională de Meteorologie a emis Cod Galben pentru luni și marți, cu temperaturi care vor urca până la 37 de grade. În același timp, meteorologii anunță o schimbare a vremii, cu perioade de instabilitate atmosferică, ploi torențiale, vijelii și, pe alocuri, grindină.
Luni, 24 august, județul Olt se află sub Cod Galben de temperaturi deosebit de ridicate, caniculă și disconfort termic, avertizarea fiind valabilă între orele 10.00 și 22.00.
Alături de Olt sunt vizate județele Caraș-Severin, Mehedinți, Dolj, Teleorman, Giurgiu și Ilfov, precum și municipiul București.
Temperaturile maxime vor ajunge la 35–36 de grade, local va fi caniculă, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități.

Cod Galben și marți. Până la 37 de grade
Nici marți, 25 august, locuitorii județului Olt nu scapă de caniculă. ANM a emis o nouă avertizare Cod Galben, valabilă între orele 10.00 și 22.00.
De această dată sunt vizate județele Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu și Ilfov, precum și Bucureștiul.
Maximele vor fi cuprinse între 35 și 37 de grade, iar disconfortul termic va rămâne ridicat. ITU va atinge local pragul critic de 80 de unități.

După caniculă, atmosfera devine instabilă
În paralel, ANM a emis o informare meteorologică pentru perioada 24 august, ora 10.00 – 27 august, ora 10.00, care anunță o accentuare a instabilității atmosferice.
Chiar din seara zilei de luni și în primele ore ale nopții de luni spre marți sunt prognozate fenomene de instabilitate în sud-estul Olteniei, în cea mai mare parte a Munteniei și în sudul Moldovei.
Marți, fenomenele vor apărea în zonele montane, în sud-vestul și centrul țării, extinzându-se seara și noaptea și către celelalte regiuni. Miercuri, instabilitatea atmosferică va fi prezentă mai ales în centrul, sudul și estul României.
Sunt așteptate averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și izolat vijelii, cu rafale în general de 50–55 km/h. Pe alocuri poate cădea grindină cu diametrul de 1–3 centimetri.
Ploile vor avea și caracter torențial. În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor strânge 15–20 l/mp, iar pe arii restrânse cantitățile pot depăși 35–40 l/mp.
Astfel, în Olt, începutul săptămânii va rămâne canicular, însă treptat crește probabilitatea apariției ploilor și furtunilor, pe fondul schimbării vremii anunțate de meteorologi.



































