Acasă Național Vremea se sch...

Vremea se schimbă radical în România! Ploi în toată țara, vânt puternic și ninsori la munte. Anunțul meteorologilor

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță o schimbare a vremii în România, începând de duminică, 11 octombrie. Ploile vor cuprinde treptat aproape întreaga țară, vântul va avea intensificări, iar la munte, la altitudini de peste 1.500 de metri, sunt așteptate lapoviță și ninsoare. Informarea meteorologică este valabilă până marți, 13 octombrie, la ora 10.00.

Potrivit meteorologilor, precipitațiile vor începe să se extindă duminică, 11 octombrie, dinspre vestul țării, urmând să cuprindă cea mai mare parte a teritoriului.

Luni, 12 octombrie, ploile se vor manifesta cu precădere în jumătatea de sud-est a României, inclusiv în Oltenia.

Acestea vor avea și caracter de aversă, iar pe arii restrânse vor fi însoțite de descărcări electrice.

Cantități de apă de peste 30 de litri pe metru pătrat

Conform ANM, cantitățile de precipitații acumulate vor fi, în general, de 15–20 de litri pe metru pătrat, însă izolat vor depăși 30 de litri pe metru pătrat.

Vântul va prezenta intensificări temporare, cu rafale de 45–50 km/h, în special în regiunile estice și sud-estice.

La munte, mai ales în Carpații Meridionali și de Curbură, rafalele vor ajunge la 70–90 km/h la altitudini mari.

Lapoviță și ninsoare la peste 1.500 de metri

Luni, 12 octombrie, în zonele montane înalte, cu precădere în Carpații Meridionali, precipitațiile se vor transforma în lapoviță și ninsoare, la altitudini de peste 1.500 de metri.

Meteorologii anunță și o răcire a vremii. Temperaturile vor începe să scadă duminică în regiunile vestice și nord-vestice, iar de luni răcirea se va resimți și în restul țării.

Informarea meteorologică este valabilă de duminică, 11 octombrie, ora 03.00, până marți, 13 octombrie, ora 10.00.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.