Acasă recomandate Spitalul Slat...

Spitalul Slatina continuă angajările. Un nou post a fost scos la concurs. Detalii despre toate posturile vacante

Spitalul Județean de Urgență Slatina continuă recrutarea de personal. Unitatea medicală a publicat vineri, 13 noiembrie 2026, un nou anunț de angajare, de această dată pentru un post de funcționar debutant, cu contract pe perioadă nedeterminată. Concursul vine după ce spitalul a scos la concurs alte 49 de posturi, pentru infirmieri, brancardieri și personal auxiliar. Candidații trebuie să fie atenți la termenele de înscriere, care diferă în funcție de postul vizat.

Potrivit noului anunț, Spitalul Județean de Urgență Slatina organizează concurs pentru ocuparea unui post vacant de funcționar, grad profesional debutant, în cadrul Serviciului Administrativ și Transport al Direcției D.R.U.T.A.

Postul este cu normă întreagă, pe perioadă nedeterminată, iar candidații trebuie să aibă studii liceale absolvite cu diplomă de bacalaureat și să fi urmat un curs de noțiuni fundamentale de igienă.

Pentru înscriere, persoanele interesate trebuie să depună un dosar care să cuprindă, printre altele, formularul de înscriere, copia actului de identitate, documentele de studii, dovada absolvirii sau înscrierii la cursul de igienă, cazierul judiciar, adeverința medicală, certificatul de integritate comportamentală și curriculum vitae.

Termenul-limită pentru depunerea dosarelor este 26 noiembrie 2026, ora 16.00.

Selecția dosarelor va avea loc în perioada 27 noiembrie – 2 decembrie, iar rezultatele vor fi afișate pe 2 decembrie. Proba scrisă este programată pentru 9 decembrie, ora 09.00, iar interviul se va desfășura pe 14 decembrie.

Rezultatele finale ale concursului vor fi publicate pe 17 decembrie.

Probele vor avea loc la sediul Spitalului Județean de Urgență Slatina, de pe strada Crișan nr. 5. Informații suplimentare pot fi obținute la Serviciul R.U.N.O. și Relații cu Publicul, la numărul de telefon 0349 802 550, iar bibliografia și tematica sunt disponibile pe site-ul unității medicale, www.spjslatina.ro.

Alte 49 de posturi, scoase anterior la concurs

Noul concurs se adaugă unei serii de angajări anunțate anterior de Spitalul Județean de Urgență Slatina.

Așa cum OLT-ALERT.RO a relatat, unitatea medicală a scos la concurs 49 de posturi, majoritatea destinate personalului auxiliar.

Dintre acestea, 38 de posturi sunt pentru infirmiere și infirmiere debutante, iar alte nouă posturi sunt pentru brancardieri.

Spitalul a mai anunțat câte un post de bucătar și lăcătuș mecanic.

Calendarul concursurilor pentru toate cele 50 de posturi

Pentru cele 38 de posturi de infirmieră și infirmieră debutantă, dosarele de înscriere pot fi depuse până la 25 noiembrie, ora 16.00. Selecția dosarelor se desfășoară în perioada 26–27 noiembrie, iar rezultatele vor fi afișate pe 27 noiembrie. Proba scrisă este programată pe 7 decembrie, ora 09.00, interviul pe 11 decembrie, ora 09.00, iar rezultatele finale vor fi publicate pe 17 decembrie.

În cazul celor nouă posturi de brancardier, termenul-limită pentru depunerea dosarelor este 20 noiembrie, ora 16.00. Selecția dosarelor va avea loc pe 23 sau 24 noiembrie, iar rezultatele vor fi afișate pe 25 noiembrie. Proba scrisă este programată pe 3 decembrie, ora 09.00, interviul pe 9 decembrie, ora 10.00, iar rezultatele finale vor fi afișate pe 15 decembrie.

Pentru postul de bucătar, candidații trebuie să depună dosarele până la 19 noiembrie, ora 16.00. Selecția se va desfășura în perioada 20–23 noiembrie, cu afișarea rezultatelor pe 24 noiembrie. Proba scrisă va avea loc pe 7 decembrie, ora 09.00, interviul pe 11 decembrie, ora 09.00, iar rezultatele finale vor fi anunțate pe 16 decembrie.

Pentru postul de lăcătuș mecanic, înscrierile se încheie pe 25 noiembrie, ora 16.00. Selecția dosarelor este programată în perioada 26–27 noiembrie, iar rezultatele vor fi afișate pe 2 decembrie. Proba scrisă va avea loc pe 10 decembrie, ora 09.00, interviul pe 15 decembrie, ora 09.00, iar rezultatele finale vor fi publicate pe 17 decembrie.

În ceea ce privește noul post de funcționar debutant, termenul de înscriere este 26 noiembrie, ora 16.00. Proba scrisă va avea loc pe 9 decembrie, ora 09.00, interviul pe 14 decembrie, iar rezultatele finale vor fi afișate pe 17 decembrie.

Candidații pot consulta anunțurile complete, condițiile specifice, bibliografia și eventualele actualizări ale calendarelor pe site-ul oficial al Spitalului Județean de Urgență Slatina, la secțiunea Concursuri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.