Rânduri pentru Fănuş Neagu

 

S-a dus şi Fănuş Neagu, s-a stins aici pentru a se reaprinde dincolo şi în memoria noastră. Scriu cu întârziere aceste rânduri pentru că, deşi bătrân şi bolnav, plecarea sa m-a luat prin surprindere (moartea ne surprinde de fiecare dată, orice am face; cu atât mai mult moartea fizică a celor nemuritori în dimensiunea simbolurilor veşnice). Fănuş Neagu nu a fost un scriitor român şi-atât; el a fost o lume, a fost lumea-spectacol. Orice construcţie artistică a sa este triumful sărbătoresc al artei. Nu i-am citit prea multe cărţi pentru că excesul său metaforic intră, în opinia mea, sub incidenţa zicalei potrivit căreia ceea ce este mult strică – deşi vorbim, în cazul său, de o potenţă narativă greu de atins. Prin urmare, putem zice că excesul său imagistic şi combinaţiile narative fine, aidoma unei broderii de mătase cu motive dintre cele mai migălos lucrate, şi-au avut propriul rost şi propria culoare. Fănuş Neagu a fost unic şi în artă şi în viaţă – un dublu spectacol în continuă expansiune, la propriu. I-au plăcut fotbalul şi oamenii, vinul roşu şi boema. Ce spun eu? A fost boemul prin excelenţă, cu ardere internă şi externă, cu trăire natural-explozivă. Predispoziţia-i lirică a ridicat cronica sportivă la rang de artă. Talentul şi munca de scriitor i-au fost răsplătite în breaslă: a adunat mai multe premii literare importante şi calitatea onorantă de membru titular al Academiei Române. Fănuş Neagu a fost Fănuş Neagu: inimitabil şi irepetabil. Şi iubit. Dumnezeu să-l odihnească în pace şi să nu-l certe atunci când mai scapă la o şuetă cu vin bun. Şi roşu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here