Locul I la cea de-a XI-a ediţie a Festivalului Tinereţii de la Mangalia, la secţiunea Folclor, a fost câştigat, week-end-ul trecut, de o fetiţă de 11 ani din Slatina, Diana Georgiana Monete. Ea a obţinut şi un premiu special al juriului pentru cea mai bună interpretare a stilului gorjean.
Diana Georgiana Monete este elevă în clasa a V-a la Colegiul Naţional Vocaţional „Nicolae Titulescu” din Slatina şi duminică, la decernarea premiilor, după şase zile de concurs, a pus municipiul-reşedinţă de judeţ şi Oltul pe podiumul celei de-a XI-a ediţii a Festivalului Tinereţii de la Mangalia, unde a câştigat, la categoria de vârstă 10 – 14 ani, premiul I la secţiunea Folclor.
De asemenea, juriul, impresionat de calităţile sale vocale, i-a acordat slătinencei şi un premiu special pentru cea mai bună interpretare a stilului gorjean.
Micuţa slătineancă a convins juriul de talentul ei în două rânduri: la preselecţie, unde a trebuit să interpreteze două piese autentice în condiţiile cerute de regulamnetul concursului, şi în concursul propriu-zis.
Festivalul Tinereţii de la Mangalia, organizat an de an de Asociaţia Culturală Daria’S şi Manifest Events S.R.L., în parteneriat cu primăria oraşului, îşi propune să contribuie la descoperirea şi promovarea celor mai valoroşi tineri interpreţi de muzică, la stimularea interesului publicului pentru receptarea creaţiilor autentice, la valorificarea şi introducerea lor în circuitul valorilor spirituale.