Siminica Mirea, copreşedinte PNL Olt: Primăria Slatina va fi câştigată de candidatul PNL

Întrebată ce şanse crede că va avea candidatul pe care liberalii îl vor arunca în lupta pentru funcţia de primar al Slatinei, Siminica Mirea, copreşedinte al PNL Olt, a declarat, luni, pentru OLT-ALERT, că partidul pe care îl reprezintă va avea un candidat cu şanse reale mari pentru primăria municipiului-reşedinţă de judeţ.

„Primăria Slatina va fi câştigată de PNL Olt. Fac această afirmaţie bazându-mă pe contextul politic şi social al momentului în Slatina şi pe strădania organizaţiei noastre în a se orienta către omul care va avea şansele cele mai mari în alegerile locale din 2016”, a declarat copreşedintele PNL Olt.

La această oră, în cadrul organizaţiei liberale se află în plină derulare o competiţie internă pentru desemnarea candidatului la funcţia de primar al Slatinei, competiţie în care s-au înscris mai multe persoane: Marian Căruntu şi Sorin Brătoi, copreşedinţi ai PNL Slatina, Ana Maria Ciauşu, secretar general al PNL Olt, Gabriel Buliteanu şi Marius Bălaşa. 

„În spiritul democratic care guvernează partidul nostru, această competiţie internă a fost deschisă oricărui membru al partidului nostru care simte că ar avea ceva de spus în această întrecere şi care simte că ar putea face faţă celei mai importante campanii electorale din judeţ. Ei bine, într-un final noi vom putea alege cel mai bun candidat care va şi câştiga Primăria Slatina. Există, repet, un context politic şi social favorabil nouă şi nu vom pierde această şansă”, a mai spus Siminica Mirea.

La nivel naţional, cea mai mare aşteptare a copreşedintelui PNL Olt este demisia lui Victor Ponta din fruntea guvernului şi preluarea administrării ţării de către liberali, caz în care „România va avea, în sfârşit, cel mai bun premier în persoana domnului Cătălin Predoiu”. 

„România trebuie guvernată responsabil şi nu cu risipă electorală. Lucrurile s-au mai schimbat şi în coaliţia la guvernare, iar următoarea moţiune de cenzură ar putea avea mai multe şanse să fie adoptată în Parlament decât cea de data trecută, deşi şi aceea şi-a atins unele obiective în sensul că le-a arătat oamenilor nişte realităţi. România aşteaptă un premier adevărat, responsabil şi echilibrat, calităţi pe care domnul Cătălin Predoiu a dovedit şi dovedeşte că le are. Eu am vorbit cu foarte mulţi oameni din judeţ şi pot spune că domnul Predoiu este perceput extrem de pozitiv în Olt. În persoana domniei-sale România va avea cel mai bun premier”, a mai arătat Siminica Mirea, fost preşedinte al PDL Olt, organizaţie care a întărit imaginea lui Predoiu la nivelul judeţului.

1 COMENTARIU

  1. Va amintiti “personajele” CARE IN 2009 au coordonat deplasarea elevilor si profesorilor la mitingul electoral de la Craiova? Va reamintiti cum au fost manipulati elevii in ziua votului?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here