Proiect de lege: Copiii ar putea fi chemați la școală și în timpul vacanței de vară

Veşti proaste pentru elevi. Copiii ar putea să meargă la şcoală şi vara. Asta îşi doresc cei peste 70 de senatori care au depus un proiect de lege prin care vor să vină în sprijinul părinţilor care nu au cu cine să îşi lase copiii acasă. Interesant însă că tocmai acest proiect de act normativ nu prevede clar dacă şi profesorii vor fi obligaţi să participe la activităţile cu copiii.

Potrivit legii, cheltuielile ar urma să fie suportate de părinți. Cei 77 de senatori care au semnat proiectul de lege susţin că doar aşa părinţii care nu au cu cine să îşi lase copiii acasă ar putea fi ajutaţi în timpul vacanţei de vară.

Astfel, ar putea fi asigurată realizarea unei educaţii avansate şi a siguranţei tinerei generaţii fără implicarea fondurillor publice de la buget, dar şi creşterea natalităţii în timpul vacanţei de vară. Crearea de locuri de muncă pentru profesori şi venituri suplimentare pentru cadrele didactice sunt alte două motive care există în proiectul de lege.

Dacă vor fi plătiți pentru orele suplimentare, dascălii ar putea renunța la concediu pentru a sta cu elevii. Iar unitățile de învățământ trebuie să aibă logistica necesară pentru ca alevii să fie atrași să vină și în vacanța de vară la școală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here