FOTO Ambasadorul Elveţiei în România a fost prezent, joi, la Slatina. Află motivul

Centrul de Formare şi Perfecţionare a Poliţiştilor “Nicolae Golescu” din Slatina a găzduit, joi, conferința de închidere a proiectului „Promovarea conceptului de poliţie de proximitate în zonele rurale, îndeosebi în comunităţile de romi şi alte comunităţi defavorizate socio-economic”, finanţat de Programul de Cooperare Elveţiano – Român. Invitat special la eveniment a fost ambasadorul Elveţiei în România, Excelenţa Sa Jean-Hubert Lebet.

În cadrul conferinței, au fost prezentate realizările proiectului, precum și rezultatele obținute în perioada de desfășurare, 2012 – 2016, obiectivul principal al acestuia fiind întărirea capacității poliției de ordine publică din mediul rural. Proiectul a fost implementat de Inspectoratul General al Poliţiei Române – Direcţia de Ordine Publică, în parteneriat cu Universitatea din Geneva – Institutul Postuniversitar de Relaţii Internaţionale şi Studii pentru Dezvoltare şi Academia de Poliţie din Savatan. De asemenea, în cadrul acestuia au fost angrenați și cercetători români din cadrul institutelor de cercetare ale Academiei Române, precum şi experţi naţionali în domeniul culturii şi limbii romilor.

„Prin această colaborare s-a urmărit extinderea conceptului de poliţie de proximitate în zonele rurale, pentru a garanta calitatea serviciului poliţienesc pentru toţi cetăţenii în mod egal, îndeosebi în zonele în care se află comunităţi dezavantajate din punct de vedere socio-economic și prevenirea infracţionalităţii şi a victimizării, creşterea sentimentului de siguranţă pentru comunităţile rurale, precum şi intervenţia operativă a poliţiei în rezolvarea problemelor de ordin comunitar”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Olt.

Inceheiere proiect politie de proximitate

În această perioadă au fost achiziționate, din fondurile proiectului, 58 de autospeciale marca Dacia Logan, 10 autospeciale marca Dacia Duster, 1 autovehicul marca Renault Trafic, 2 ambarcațiuni fluviale, 6 ambarcațiuni mici, de patrulare, 4 videocamere cu termoviziune, 25 de costume de protecție pentru polițiștii din Delta Dunării, 120 de stații de lucru performante, precum și 150 de imprimante.

De asemenea, în cadrul proiectului a fost înfiinţat un centru de limbă şi cultură romani,  la Centrul de Formare şi Perfecţionare a Poliţiştilor „Nicolae Golescu” Slatina, spaţiile de cazare din cadrul centrului fiind dotate cu echipamente.

Astfel, au fost desfășurate cursuri de pregătire în limba romă pentru 320 de poliţişti, cursuri în domeniul poliţiei de proximitate pentru 45 de ofițeri formatori în domeniul poliției de proximitate şi sesiuni de pregătire în domeniu pentru 2.500 de poliţişti din mediul rural.

Tot în cadrul proiectului, a fost întocmit, cu sprijinul experţilor elveţieni, manualul poliţiei de proximitate în mediul rural, au fost organizate forumuri de securitate locală în toate localităţile stabilite în cadrul proiectului împreună cu autorităţile locale şi reprezentanţii comunităţilor ţintă.

Totodată, a fost efectuat un studiu sociologic privind relaţia dintre poliţie şi comunităţile rurale în localităţile selecţionate în proiect, cu sprijinul experţilor din cadrul Academiei Române – Institutul de Economie Socială şi un studiu comparat privind relaţia dintre poliţie şi minorităţi naţionale în context european, cu sprijinul experţilor din cadrul Academiei Române – Institutul de Economie Naţională şi Universităţii Petru Maior din Târgu-Mureş.

În luna aprilie 2013, a fost organizat un seminar internaţional pentru schimb de bune practici în domeniul relaţiei poliţiei cu minorităţile, activitatea fiind desfăşurată la Timişoara, cu sprijinul Universităţii de Vest din localitate.

DSCN2593

Ca activităţi suplimentare, au fost organizate microproiecte, la nivel local, cu impact rapid în domeniul ordinii publice pentru comunităţile rurale, în 38 dintre cele 97 de localităţi incluse în proiect şi a fost efectuat un studiu de cercetare calitativă şi o evaluare a impactului cursului de limba şi cultura romani absolvit deja de poliştii din localităţile de intervenţie din cadrul proiectului.

Bugetul proiectului a fost de 2.505.882 CHF, dintre care 2.130.000 CHF finanţare nerambursabilă și 375.882 CHF co-finanțare din partea Inspectoratului General al Poliției Române.

Printre participanţii la eveniment s-au numărat comisarii şefi de poliţie Ion-Oraţiu Ruşeanu, Iulian Tănase şi Gheorghe Popa din cadrul IGPR, chestorul Dumitru Jianu şi Valentina Vasile de la Academis Română. De asemenea, de la eveniment nu au lispsit şefii Poliţiei Olt şi Jandarmeriei Olt, comisarul-şef Cătălin Florescu şi colonelul Tudor Dorel Drejoi.

În anul 2003, a fost încheiat la Berna un acord între Guvernul României şi cel al Elveţiei, cu scopul de a implementa conceptul de poliţie de proximitate.

Proiectul a fost iniţial unul pilot, implementat în anul 2000 în mediul urban din două judeţe, iar datorită succesului înregistrat, a fost introdus progresiv în mediul urban, la nivelul întregii ţări.

În prezent, există poliţişti de proximitate în toate localităţile din mediul urban.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here