Copil de 5 ani din Olt, adus la spital cu arsuri pe 80% din corp după ce a căzut într-o groapă cu boască

Un copil în vârstă de numai cinci ani, din comuna olteană Cungrea, a ajuns, sâmbătă, la spitalul din Slatina cu arsuri pe aproape întreaga suprafaţă a corpului după ce a căzut într-o groapă cu boască. Micuţului i s-au administrat primele îngrijiri medicale după care a fost transferat cu elicopetrul la un spital din Capitală.

Nenorocirea s-a petrecut dimineaţă, când, potrivit primelor informaţii, în timp ce se juca prin curtea gospodăriei, copilul, aflat în grija bunicilor, a căzut într-o groapă cu boască încinsă rămasă de la prepararea țuicii din struguri.

La faţa locului a ajuns un echipaj de la Ambulanţă, care l-a transportat pe micuţ la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina. Aici i s-au administrat primele îngrijiri medicale, după care a fost preluat, de pe stadionul 1 Mai, de un elicopter SMURD şi transferat la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu“ din București.

„Copilul în vârstă de cinci ani a fost preluat, sâmbătă dimineață, de un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Olt cu arsuri pe 80% din suprafața corporală. Ulterior, el a fost preluat de un elicopter SMURD şi transportat la Spitalul «Grigore Alexandrescu» din Bucureşti“, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt, plutonierul major Alin Băsăşteanu.

Poliţiştii s-au sesizat în acest caz şi au deschis o anchetă. Oamenii legii îi vor anunţa și pe reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Olt.

„S-au luat declaraţii de la martori şi se va ține legătura cu medicii în privinţa stării de sănătate a copilului. Vom anunţa, evident, şi Protecţia Copilului“, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt, comisarul șef Claudia Radu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here