Două persoane au ajuns la spital după ce trei autovehicule au fost avariate în urma unui accident rutier produs sâmbătă în localitatea olteană Grădinari, informează OLT-ALERT.
Accidentul s-a petrecut în jurul orei 12.00, când unul dintre conducătorii auto implicați a pierdut controlul asupra direcției de mers și autoturismul său a intrat în impact cu o altă mașină. În eveniment a fost angrenat, apoi, un al treilea autoturism.
La fața locului s-au deplasat pompierii SMURD de la Detaşamentul Slatina şi un echipaj de la Serviciul Județean de Ambulanță, care au acordat primul ajutor unei femei, pasageră într-una dinrte autoturisme, și unui bărbat, în vârstă de 43 de ani, șoferul unui alt autoturism, marca Audi, implicat în accident.
„Este vorba de o femeie, conştientă, cu traumatism cranio-facial, traumatism toracic şi traumatism la umărul drept şi de un bărbat, conştient, cu traumatism la membrul superior drept. Cei doi au fost transportați la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Slatina”, a declarat, pentru OLT-ALERT, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt, plutonierul major Alin Băsăşteanu.
Polițiștii au demarat și ei cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele evenimentului rutier. Oamenii legii au întocmit dosar penal și fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.



Foto: Emil Bîscoveanu



































