Fiscul din Olt a colectat, luna trecută, peste 63 milioane lei/O parte din bani, recuperată prin executare silită

Administrația Județeană a Finanțelor Publice (AJFP) Olt a colectat, în martie, mai mult decât a adunat în aceeași perioadă a anului trecut, adică peste 63,1 milioane de lei, reprezentând  un grad de realizare de 97,49% a programului de încasări.

Astfel, potrivit raportul instituției, la Bugetul de stat au fost colectați, luna trecută, 63,161 milioane lei, mai mare cu 1,76 % în termeni nominali comparativ cu perioada similară din 2016.  Acest nivel de încasări reprezintă un grad de realizare de 97,49% a programului de încasări venituri bugetare (64,79 milioane lei).

Cumulat pe primele trei luni ale anului 2017, totalul veniturilor bugetare realizate de A.J.F.P. Olt a însumat 177,84 milioane lei, ceea ce reprezintă un grad de realizare de 96,3 % a programului de încasări venituri bugetare.

Pentru recuperarea creanţelor datorate bugetului general consolidat, în primul trimestru al anului Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Olt a emis 13.145 titluri executorii pentru debite în sumă totală de 29,31 milioane lei, aplicând totodată 44 de sechestre pentru bunuri mobile şi imobile în sumă totală de 1,9 milioane lei.

Au fost aplicate și 7.902 popriri pe conturi bancare în sumă de 39,71 milioane lei, ca și 1.246 de popriri pe venituri terţi în sumă de 19,97 milioane lei.

„Urmare acţiunilor iniţiate în trimestrul I 2017, au fost recuperate creanţe bugetare în sumă totală de 17,39 milioane lei, astfel: 7,68 milioane lei din popriri pe conturi bancare, 0,84 milioane lei din popriri la terţi, 0,03 milioane lei din vânzarea bunurilor sechestrate și 8,84 milioane lei încasări după începerea executării silite fără alte forme de executare”, a declarat purtătorul de cuvânt al AJFP Olt, Mihaela Marinescu.

Tot luna trecută, la nivelul unitătilor fiscale din Olt s-au derulat 143 de licitaţii pentru vânzarea bunurilor sechestrate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here