Magazin MISTUIT de FLĂCĂRI la Corabia / Imagini de la locul DEZASTRULUI

Un spațiu comercial din Corabia, în care funcționa un magazin, a fost distrus, sâmbătă dimineață, de un incendiu izbucnit când nimeni nu se aștepta. Flăcările au mistuit mai multe lăzi frigorifice, tâmplăria magazinului, deteriorând pereții imobilului și, evident, marfa.

Nenorocirea s-a petrecut în cartierul corăbian Celei. Focul a cuprins magazinul în jurul orei 10.00, la fața locului ajungând pompierii din cadrul Gărzii Vișina cu două autospeciale.

„Pompierii de la Garda Vișina au intervenit în această dimineață pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un magazin din orașul Corabia. La fața locului s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă și spumă. Pompierii au găsit în flăcări trei lăzi frigorifice și tâmplăria din PVC a magazinului”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Olt, plutonierul major Alin Băsășteanu.

Intervenția salvatorilor a durat aproximativ 50 de minute. Cu toată promptitudinea cu care au acționat pompierii, toate cele trei lăzi frigorifice și tâmplăria unității comerciale au ars, iar pereții imobilului au fost deteriorați, ca și marfa din magazin.

Cauza probabilă a incendiului a fost un scurtcircuit electric produs la o ladă frigorifică lăsată sub tensiune.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here