Programul „Start-up nation Romania”, prezentat la Slatina/Ce firme pot fi finanțate de stat

Zeci de olteni care acționează în zona antreprenoriatului au participat, miercuri, în sala de ședințe a Consiliului Județean Olt, la o întâlnire cu Ilan Laufer, secretar de stat în Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, și cu Adrian Mlădinoiu, secretar de stat în cadrul Secretariatului General al Guvernului, care au prezentat „Start-up nation Romania”, un program pentru stimularea înfiinţării întreprinderilor mici şi mijlocii.

Este vorba de cel mai generos program de finanţare pentru IMM-uri, aprobat în ianuarie prin ordonanţă de urgenţă (OUG 10/2017) și care ar trebui să înceapă să funcţioneze în această lună pe o schemă care funcționează deja în mai multe state din Europa și din lume.

„Ne dorim ca business-urile mici, cele de familie, să crească şi să ajungă la o maturitate prin care să aducă valoare economiei României. Acest program funcţionează în mai multe state din Europa şi din Lume. Israelul este un model foarte bun. Bineînţeles, ei sunt la un nivel cu totul şi cu totul superior faţă de noi, dar ne putem inspira din ideile bune pe care le au alţii şi, adaptându-le la realităţile pe care le avem în România, să creăm şi noi o valoare adăugată faţă de ce există la acest moment. Important pentru noi este ca forţa de muncă calificată, care a plecat în ultimii zece ani din România, să aibă posibilitatea să revină în ţară. Acest lucru îl face acest program, dând posibilitatea tuturor românilor şi nu numai să aplice în cadrul programului”, a explicat, în fața a mai multor zeci de antreprenori din Olt, secretarul de stat Adrian Mlădinoiu, citat de Gazeta Nouă.

Un program foarte ambiţios, prin care urmează să fie finanțate 10 mii de firme, potrivit lui Ilan Laufer, secretar de stat în Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat.

„Ce trebuie să faceţi pentru a deveni eligibil în cadrul programului Start-up nation? În primul rând, trebuie să vă înfiinţaţi o firmă, după 30 ianuarie 2017, şi trebuie să fiţi foarte atenţi să nu fi desfăşurat activitatea pe codul CAEN pe care doriţi să aplicaţi. Adică să nu mai fi avut acel cod CAEN autorizat în ultimii doi ani – 2016 şi 2017. Dacă aţi avut un cod CAEN autorizat în 2014, 2015 şi aţi încetat activitatea, aţi închis acea firmă şi deschideţi o nouă firmă pe acelaşi CAEN, este posibil. Dar dacă în 2016 sau 2017, aţi fost asociat într-o societate sau aţi avut acest cod CAEN într-o formă sau alta, autorizat – chiar dacă aţi fost 10% în acea firmă – nu veţi putea aplica pe acel cod CAEN, dar veţi putea aplica pe toate codurile CAEN pe care nu aţi avut partea de autorizare până în acest moment. Trebuie să creaţi minimum un loc de muncă şi să-l menţineţi pe o perioadă de doi ani, iar echipamentele pe care le veţi achiziţiona prin Start-up nation aveţi obligaţia să le menţineţi trei ani”, a spus Ilan Laufer, potrivit Gazeta Nouă.

Zeci de olteni au participat la întâlnirea cu cei doi secretari de stat

Acest program prevede că IMM-urile înfiinţate după 30 ianuarie 2017, care au minimum un angajat cu normă întreagă şi activează în diferite sectoare de producţie pot aplica pentru ajutorul de minimis.

Bugetul total al programului este de 1,7 miliarde de lei, iar grantul maxim pe care îl poate primi un proiect este de 200.000 de lei.

Sesiunea de înscrieri ar putea fi demarată în a doua parte a lunii mai, iar înscrierea se va face online, urmând ca o aplicaţie software să îi arate în timp real celui care se înscrie punctajul pe care îl are.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here