O familie din localitatea olteană Dobrun a rămas, sâmbătă, fără agoniseala ei de-i viață după ce locuința i-a fost distrusă total de un incendiu violent. Două ore au fost de ajuns ca focul să nu mai lase nimic din casă. Cei care locuiau în casă, o femeie și un bărbat de 62, respectiv 63 de ani, au suferit atacuri de panică și s-au intoxicat cu fum.
Casa a luat fost spre seară, la locul evenimentului ajungând două echipaje de pompieri cu câte o autospecială de stingere cu apă și spumă, de la Garda Osica de Sus și de la Caracal, dar și un echipaj SMURD.
„La sosirea ehipajului de la Garda Osica de Sus, incendiul se manifesta violent, cu flacără deschisă și degajări mari de fum, la întreaga locuință și la o anexă aflată în apropiere, care era folosită ca bucătărie. Intervenția pompierilor a durat aproximativ două ore pentru stingerea focului”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Olt, plutonierul major Alin Băsășteanu.
Din păcate, incendiul a fost atât de puternic, încât pompierii nu au reușit să salveze nimic din cele patru camere, locuința fiind distrusă în totalitate.
„Locuința, formată din patru încăperi și anexa gospodărească, au fost distruse”, a mai precizat purtătorul de cuvânt al pompierilor.
Proprietara locuinței, o femeie de 62 de ani, și partenerul său de viață, de 63 de ani, au suferit atacuri de panică și s-au intoxicat cu fum. Ei au fost asistați la fața locului de echipajul de prim-ajutor, refuzând transportul la spital.
Cauza probabilă a incendiului a fost un reșou lăsat în funcțiune și nesupravegheat, susțin pompierii.