Ultimul dosarul în care fostul primar al Slatinei Minel Prina a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru instigare la abuz în serviciu intră în stadiul de cercetare judecătorească la Tribunalul Mehedinți, după ce Curtea de Apel Craiova a respins, marți, contestațiile inculpaților formulate împotriva deciziei prin care instanța mehedințeană a dispus începerea judecății. Alături de fostul edil, mai sunt judecați Mihaela Stana (fost viceprimar şi primar interimar al Slatinei), Mirela Pătru, director al Direcţiei Administrarea Domeniului Public și Privat (DADPP), Gheorghe Beznea, expert tehnic autorizat, precum şi Iulius Severus Marinescu, ultimii doi pentru complicitate la abuz în serviciu.
„Respinge ca nefondate contestaţiile formulate de inculpaţii Prina Minel-Florin, Pătru Mirela, Stana Andronia Luana Mihaela şi Marinescu Iuliu Severus. Obligă fiecare contestator să plătească câte 100 lei cheltuieli judiciare statului”, se arată în soluția Curții de Apel Craiova, care este definitivă.
Faptele reținute de procurori în sarcina celor cinci inculpați au legătură cu terenul pe care Iulius Severus Marinescu, soţul fostei preşedintă a Tribunalului Olt, judecătoarea Carmen Marinescu, l-a cumpărat, de la Primăria Slatina, la preţ subevaluat, cu banii pe care soţia sa îi primise mită de la interlopul Sandu Anghel, alias Bercea Mondial, pentru a-l favoriza pe acesta într-un dosar în care era judecat de Tribunalul Olt.
În rechizitoriul întocmit de procurorii DNA se arată că, în cursul lunii iunie 2011, inculpatul Minel Florin Prina, administrator public al Slatinei la data faptelor, a determinat-o pe inculpata Mirela Pătru, director executiv adjunct al Direcției Administrarea Domeniului Public și Privat (DADPP) să-l ajute pe Iuliu Severus Marinescu în demersurile sale care vizau achiziționarea unui teren situat în intravilanul municipiul Slatina pentru a-și construi o casă
„Astfel, inculpata a identificat terenul, a extras din acesta o suprafață de 600 mp pentru care a dispus formalitățile necesare includerii în inventarul bunurilor proprietate privată a municipiului Slatina, a organizat procedurile de inventariere și de vânzare a terenului, implicându-se chiar în a impune expertului evaluator Beznea Gheorghe prețul minim de pornire al licitației, știind că acesta nu va fi depășit cu prilejul adjudecării. Acesta din urmă a denaturat intenționat coeficienții aplicați pentru evaluarea terenului, inclusiv cu privire la categoria de impozitare, toate aceste demersuri fiind efectuate pentru a stabili o valoare mult diminuată (de aproximativ cinci ori) față de cea reală a bunului imobil.
În același context, inculpata Stana Andronia Luana Mihaela, în calitate de director executiv al Direcției Administrarea Domeniului Public și Privat, și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu cu încălcarea legii, sens în care a semnat alături de inculpata Pătru Mirela referatul cu propunere de promovare a proiectului de hotărâre privind vânzarea terenului, având reprezentarea că terenul nu va fi atribuit în condițiile unei proceduri legale și transparente de vânzare și că va fi vândut la un preț mult sub valoarea sa reală”, se arată în comunicatul DNA.
Mihaela Stana şi Mirela Pătru au făcut parte și din comisa de evaluare a ofertelor, acestea refuzând să constate că ofertele depuse de cei doi ofertanți, Iuliu Severus Marinescu și un apropiat al acestuia, conțin informații evidente din care rezulta că se acționează în mod clar pentru denaturarea licitației și asigurarea cumpărării terenului la un preț cât mai mic, potrivit procurorilor.
„Ca urmare a acestor demersuri, inculpatul Marinescu Iuliu Severus a cumpărat terenul respectiv cu suma de 9.300 euro, față de 32.700 euro cât era valoarea reală, licitația publică din 25 noiembrie 2011 fiind organizată doar pentru o aparență de legalitate, câștigătorul fiind cunoscut dinainte. Tot în vederea favorizării intereselor inculpatului Marinescu Iuliu Severus, inculpatul Stana Andronia Luana Mihaela nu a prevăzut expres în contractul de vânzare cumpărare autentificat la notar clauzele stipulate în caietul de sarcini anexă la Hotărârea Consiliului Local al municipiului Slatina prin care s-a aprobat vânzarea terenului. Prin aceasta i s-a asigurat cumpărătorului un folos material injust chiar și în condițiile în care nu-și îndeplinea integral obligațiile privind edificarea unei construcții prezentate în oferta de participare la licitația publică, situație în care terenul ar fi trebuit să reintre în proprietatea Primăriei Slatina, fără restituirea prețului plătit”, se mai arată în comunicatul DNA.
Printr-o decizie civilă definitivă din 25 mai 2016, Tribunalul Olt a dispus ca terenul în suprafață de 600 mp să revină în proprietatea municipiului Slatina, acest demers survenind ca urmare a anchetei demarate de organele judiciare.
Procurorii au mai descoperit că toate înscrisurile purtând semnătura primarului în funcție la acea dată (Darius Vâlcov), absolut necesare pentru aprobarea de către Consiliul Local a vânzării terenului, inclusiv decizia privind desemnarea comisiei de evaluare a ofertelor, au fost falsificate, întreaga procedură derulată privind operațiunea de vânzare fiind astfel viciată.„Întrucât, terenul în cauză a revenit în proprietatea primăriei Slatina, această unitate administrativ – teritorială nu s-a mai constituit parte civilă în cadrul procesului penal”, mai arată procurorii.