O minoră din Olt, de 13 ani, găsită SPÂNZURATĂ în podul casei de fratele ei mai mic

O minoră a decis, sâmbătă după-amiază, să își curme viața la numai 13 ani. Fata a fost găsită în podul de fratele ei mai mic. Imediat s-a cerut ajutor la 112. 

La fața locului a ajuns un echipaj SMURD de la Balș și o echipă de la Ambulanță. Cadrele medicale au inițiat imediat manevrele de resuscitare. Din păcate, minora nu a putut fi readusă la viață.

„Fata a fost găsită în stop cardio-respirator și au fost executate manevre de resuscitare. Minora nu a răspuns acestor manevre și a fost declarată decedatăpurtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Olt, plutonierul major Alin Băsăşteanu.

Acesta este locul unde minora și-a dat ultima răsuflare

Părinții fetei, cu domiciliul în județul Vâlcea, s-au despărțit în urmă cu câțiva ani și mama a revenit în comuna de natală, Vulpeni, după divorț, cu doi dintre cei trei copii pe care îi avea cu soțul său, fata de 13 ani și un băiat mai mic, ambii încredințați mamei de instanță.

Cu toții locuiau în aceeași curte cu bunicii. După ce a revenit cu cei doi copii în casa părintească, femeia întreținându-și copii, în afară de sprijinul primit de la părinții săi, cu veniturile obținute de pe urma îngrijirii, la domiciliu, a unei bătrâne.

Localnicii spun că fiica de 13 ani avea ceva probleme de comportament și că a mai avut o tentativă de suicid. De asemenea, o dată a dispărut de acasă și a fost găsită pe un câmp.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here