O locuință din Olt a fost distrusă în urma unui incendiu puternic izbucnit duminică.
Evenimentul a avut loc în această dimineață în comuna Pleșoiu, sat Doba. La locul solicitării s-au deplasat pompierii Detașamentului Slatina, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD.
„În momentul sosirii echipajelor, incendiul se manifesta violent, cu flacără și degajări mari de fum, la întreaga locuință”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Olt, plutonierul major Alin Băsășteanu.
Pompierii au acționat mai bine de două ore pentru lichidarea incendiului, dar locuința, formată din trei camere, a ars în totalitate.
Din fericire, nu există victime.
Imagini foto:
Imagini video: