Captură impresionantă a Poliției: 5 milioane de țigări și mii de kilograme de tutun au fost confiscate/VIDEO

Poliția Română a desfășurat o acțiune națională pentru prevenirea și combaterea contrabandei cu tutun, în cadrul unei operațiuni europene. Au fost ridicate peste 5.000.000 de fire de țigarete, aproape 2.400 kg. de tutun și dispozitive pentru prelucrarea tutunului.

În perioada 12-15 octombrie a.c., sub coordonarea Direcției de Investigare a Criminalității Economice a Poliției Române, polițiștii au desfășurat o acțiune, la nivel național, pentru prevenirea și combaterea contrabandei cu produse accizabile, în special cu tutun și țigarete de contrabandă.

În urma acțiunii, polițiștii au indisponibilizat 5.111.960 de fire de țigarete, 2.400 de kilograme de tutun, o moară de mărunțit tutun, precum și trei mașini manuale de mici dimensiuni destinate prelucrării tutunului și umplerii țigaretelor.

Acțiunea face parte din acțiunea desfășurată în perioada octombrie-noiembrie 2017, la nivel european, Hansa & Hengist, parte a Operațiunii DRAGON , în cadrul căreia polițiștii români și partenerii externi acționează coordonat pentru combaterea infracționalității grave în țările Uniunii Europe.

•••

La data de 15 octombrie a.c., poliţişti specializaţi în combaterea investigării criminalităţii economice din judeţul Mureş au desfăşurat, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Tîrgu Mureş, 5 percheziţii domiciliare, la locuinţele unor persoane bănuite de deţinere de produse accizabile în afara antrepozitului fiscal şi comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării.

Din cercetări a reieşit că, în perioada 2015-2017, mai multe persoane de pe raza judeţului Mureş ar fi deţinut în afara antrepozitului fiscal şi ar fi comercializat tutun de fumat, prin intermediul site-urilor de vânzări on-line, sustrăgându-se astfel de la plata accizelor datorate bugetului de stat.

În urma percheziţiilor au fost ridicate, în vederea confiscării,  aproximativ 2.400 kilograme de tutun de fumat, produs care se afla în afara antrepozitului fiscal autorizat, 756 de ţigarete, o moară de mărunţit tutun folosită de persoanele bănuite la mărunţirea foilor de tutun, precum şi o maşină de fabricat ţigarete.

Prejudiciul cauzat bugetului de stat se ridică la 1.050.000 de lei.

În urma percheziţiilor, cinci persoane au fost conduse la audieri, cercetările fiind continuate pentru săvârşirea infracţiunii de deţinerea de către orice persoană, în afara antrepozitului fiscal şi comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 1 kg tutun de fumat.

La acţiune au participat luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Mureş şi jandarmi din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Mureş.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here