Trei autoturisme au fost implicate într-un accident produs duminică pe raza localității Sîntimbru, nouă persoane fiind transportate la spital, dintre care opt cu leziuni ușoare, a anunțat IGSU, citat de AGERPRES.
Autoritățile au activat și Planul roșu de intervenție, care a fost însă dezactivat la scurt timp.
Potrivit Poliției, accidentul a avut loc în zona unui sens giratoriu, cauza probabilă fiind nepăstrarea distanței corespunzătoare în mers.
La fața locului au fost dislocate o unitate de terapie intensivă și cinci echipaje medicale SMURD, o autospecială complexă de stingere și descarcerare și un echipaj de descarcerare.
Potrivit AGERPRES, în cele trei mașini se aflau zece persoane, iar pentru una nu a fost necesar transportul la spital. Nouă au fost asistate și apoi transportate la spitalul din Alba Iulia. Una dintre victime prezintă o fractură de membre, iar celelalte opt, din primele investigații, au leziuni ușoare.
Sursa: AGERPRES