Efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Olt au depistat, duminică, două persoane de sex masculin în timp ce transportau cu două atelaje hipo cantitatea de 2,229 m.c. material lemnos din specia gârniţă. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că persoanele în cauză au tăiat ilegal şi sustras materialul lemnos din pădurea Pogăneanca, aparţinând Ocolului Silvic Vultureşti, situată la marginea comunei Verguleasa.
Jandarmii au procedat la stabilirea identităţii persoanelor în cauză, întocmirea proceselor verbale de constatare, solicitarea prezenţei unui lucrător silvic, inventarierea, măsurarea/cubarea materialului lemnos, ridicarea şi predarea/lăsarea în custodie a materialului lemnos şi a mijloacelor de transport, conducerea persoanelor în cauză la sediul unităţii de poliţie.
În cauză au fost întocmite acte procedurale sub aspectul săvârşirii faptelor de natură penală, prevăzute şi pedepsite de Legea nr. 46/2008 – Codul Silvic.