Firmă amendată cu mii de lei pentru operațiuni ilegale cu lemn

Peste 100 de metri cubi de material lemnos, fără documente legale, au fost confiscați de polițiștii din Caraș – Severin, iar o firmă a fost amendată cu 6.000 de lei, în urma unui control efectuat pentru combaterea delictelor silvice.

La sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin au efectuat un control la o societate comercială pentru verificarea legalității operațiunilor cu material lemnos.

În urma comparării stocurilor din depozit cu cele evidențiate în documente a reieșit că  firma deținea 78 de metri cubi de material lemnos, din speciile fag, tei, cireș și gorun, fără acte justificative.

De asemenea, în vecinătatea depozitului, au fost descoperiți 23 de metri cubi de material lemnos, din specia gorun, ascunși sub obiecte din plastic, prelate și crengi.

Pentru neregulile constatate, societatea comercială a fost sancționată cu amendă în valoare de 6.000 de lei, fiind dispusă și măsura confiscării celor 101 metri cubi de material lemnos, a căror proveniență licită nu a putut fi justificată.

La activitate a participat și un specialist din cadrul Gărzii Forestiere.

Sursa: Poliția Română

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here