Vicepremierul Stănescu: Prin credite de angajament, pe PNDL 2 sunt alocate deja 30 miliarde lei

Vicepremierul Paul Stănescu, ministru al Dezvoltării Regionale, Administraţiei publice şi Fondurilor europene, a declarat sâmbătă că pe PNDL 2 sunt alocate deja, prin credite de angajament, 30 DE miliarde de lei, o dovadă că programul “funcţionează foarte bine”.

“PNDL este un program care a funcţionat şi funcţionează foarte bine. (…) Este un program care se derulează pe mai mulţi ani, un program cu care – chiar discutam ieri cu prim ministrul – trebuie să fim foarte atenţi, foarte atenţi însemnând să avem alocate toate fondurile. Prin credite de angajament, pe PNDL partea a doua, sunt alocate deja 30 miliarde de lei, o sumă imensă, spun eu, niciodată nu a fost alocată din fonduri publice o asemenea sumă pentru dezvoltarea României şi, nu în ultimul rând, pentru dezvoltarea satului românesc”, a spus Stănescu la o conferinţă de presă.

Vicepremierul a ţinut să sublinieze că alocările prin PNDL nu au la bază criterii politice.

“Vreau să ştie toată lumea că nu au fost alocaţi banii pe vreun criteriu politic şi criteriile pe care s-au alocat banii pe judeţe prin PNDL sunt criterii clare, şi anume capacitatea financiară, suprafaţa judeţului respectiv, numărul de locuitori şi numărul de UAT-uri. Dacă cineva spune că este un program politic făcut de un anumit partid politic sau de o alianţă, eu îi spun că se înşală”, a adăugat Stănescu, citat de agerpres.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here