Fost primar din Dolj, actual viceprimar, trimis în judecată pentru luare de mită și abuz în serviciu

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Craiova au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților Jana Fulga, fost primar al comunei Șimnicu de Sus, județul Dolj și avocat suspendat în cadrul Baroului Dolj, în prezent viceprimar al aceleiași localități, pentru luare de mită și abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.

În același dosar a fost trimis în fața instanței și Marinel Rădulescu, administrator al unor societăți comerciale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

„Inculpata Fulga Jana, în calitate de primar al comunei Șimnicu de Sus, județul Dolj și ordonator principal de credite, în toamna anului 2009, a pretins și primit de la inculpatul Rădulescu Marinel suma de 50.000 lei, în schimbul exercitării puterii de decizie în interiorul instituției pe care o conducea, astfel încât societățile comerciale administrate de inculpatul Rădulescu Marinel să încheie, cu încălcarea legislației privind achizițiile publice, contracte cu primăria.

În acest sens, în perioada 2010-2012, inculpata Fulga Jana, în calitatea menționată mai sus, cu încălcarea prevederilor legale, a dispus prin procedura achiziției directe, achiziționarea de la mai multe firme, printre care și cele administrate de inculpatul Rădulescu Marinel, a mai multor bunuri și servicii, fără hotărâri ale consiliului local, fără viză de control financiar preventiv, fără alocări bugetare și la prețuri supraevaluate. Totodată inculpata a mai dispus și decontarea unor lucrări neefectuate sau care ar fi trebuit suportate de societatea prestatoare.

Prin aceste demersuri, inculpata Fulga Jana a cauzat bugetului local un prejudiciu în cuantum de 298.836 lei. 

În cauză s-a dispus măsura asigurătorie a sechestrului asupra unui autoturism ce aparține inculpatei Fulga Jana”, se arată în comunicatul de presă al DNA.

Consiliului Local al comunei Șimnicu de Sus s-a constituit parte civilă în cauză.

Dosarul a fost trimis spre judecare Curții de Apel Craiova, cu propunere de a se menține măsura asigurătorie dispusă în cauză.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here