Jandarmii din Olt, cu ochii pe comerțul ilegal cu articole pirotehnice/Ce a pățit un slătinean

În timpul desfășurării acțiunilor pentru prevenirea și combaterea comerţului ilegal cu articole pirotehnice, jandarmii olteni au depistat, joi, în zona depozitului Mihai Trade din Slatina, un bărbat în vârstă de 32 ani, din localitate, care încerca să comercializeze aproximativ 1100 de articole pirotehnice, fără îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege.

Jandarmii au întocmit actele de constatare conform Legii 126/1995 privind regimul materiilor explozive şi au confiscat marfa în vederea continuării cercetărilor.

„Reamintim că efectuarea oricăror operaţiuni cu articole pirotehnice fără drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, conform Legii nr. 126 din 1995 privind regimul materialelor explozive”, se arată înr-un comunicat de presă al Jandarmeriei Olt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here